Teorii despre adevar, utilitatea adevarului

Numai printr-o analiza minutioasa si profunda am putea scoate la iveala utilitatea adevarului. Ideea este ca nu vom putea spune niciodata ca avem o atuocunoastere despre adevar. In cunoasterea adevarului un rol important il are filosofia, care ne ajuta sa deosebim adevarul adevarat de adevarul presupus. Numai asa vom reusi sa vedem daca adevarul este util, daca ne poate schimba viata in bine.

Teorii despre adevar principale:

1. Teoria corespondentei care sustine ca ipotezele, credintele sunt adevarate atunci cand corespund unei realitati independente. Oamenii obisnuiti accepta notiunea de realitate. Aproape oricine este de acord ca exista o suma de fapte independent de gandurile noastre. Conceptul obisnuit de adevar afirma ca exista lucruri si stari care sunt reale. Aceste lucruri reale reprezinta fundamentul adevarului. Pentru a fi adevarate, credintele noastre trebuie sa infatiseze lucrurile reale, asa cum sunt ele. Adevarul este o concordanta intre ceea ce credem si realitatea independenta. Aceasta pozitie este denumita teoria corepondentei adevarului. Trebuie retinut ca teoria corespondentei adevarului nu ne spune cum sa deducem daca credintele sunt adevarate sau false. Este vorba de o reprezentare a ceea ce este adevarul, nu de un procedeu de expunere a credintelor adevarate. Aceste credinte despre lume sunt fundamentele adevarului si falsului (in toate teoriile adevarului, nu doar in teoria corespondentei). Credintele pot fi adevarate sau false, deoarece ele infatiseaza lumea ca fiind intr-un anume fel iar lumea poate sa fie sau nu in acest fel. Teoriea „descrierii” ipotezei, infatiseaza faptele prin intermediul ideilor sau reprezentarilor. Conform teoriei corespondentei, credintele sunt adevarate deoarece corespund unei realitati independente. Punand alaturi aceste doua teorii, vedem ca adevarul unei credinte este materia ideii sau a reprezentarii, concordand cu realitatea. De fapt, exista doua lucruri – o descriere mentala (reprezentarea sau ideea) si faptele reale din lume – care concorda unul cu altul. Asa cum portretul unei persoane poate sa semene cu acea persoana, tot asa si o reprezentare poate fi intocmai cu faptul independent si, deci, adevarata. Justificare presupune descoperirea unei proceduri prin care sa dovedim adevarul credintelor noastre. In viata cotidiana oamenii se intreaba, in mod frecvent, daca intr-adevar cunoastem sau nu ceva. Membrii unui juriu pot fi ingrijorati daca stiu, cu adevarat, ca acuzatul este vinovat de crima, dupa cum putem fi ingrijorati daca stim cu adevarat ca portofelul se afla la noi. In asemenea cazuri oamenii sunt preocupati de adevarul credintelor lor. Este nevoie in acest caz, de dovezi care sa stabileasca daca credintele noastre sunt adevarate. Credintele pot fi adevarate chiar in lipsa evidentelor, dar ce crede nu poate fi sigur in afara ratiunilor suficiente.
2. Teoria coerentei afirma ca credintele sunt adevarate cand se potrivesc bine impreuna, cand se leaga una cu cealalta. Conceptul obisnuit de adevar, concordanta cu realitatea, ne poate duce la gandul ca idealistii nu au conceptul de adevar, din moment ce neaga existenta unei realitati independente. Conform idealistilor: adevarul este consistenta reciproca a ideilor. Aceasta teorie este numita de obicei teoria coerenta a adevarului. Conceptul de coerenta nu este bine definit, dar ideea fundamentala este ca teoriile si ipotezele se leaga impreuna. Coerenta este reciprocitatea relatiei dintre parti. Crezurile noastre sunt intocmai ca piesele diferite dintr-un joc de puzzle, care sunt toate amestecate. Unele se potrivesc cu altele, in timp ce altele nu pot fi potrivite cu celelalte. Scopul este de a alcatui un ansamblu cat mai complet. Pentru a realiza acest lucru, trebuie sa aruncam unele piese – credinte – care nu se potrivesc si sa cerem unele noi. Ceea ce gandim de obicei despre realitate, se aseaza intr-un numar cat mai mare de credinte/ipoteze consistente. Ele formeaza o conceptie coerenta despre lume, chiar daca aceste opinii nu sunt o lume independenta si deci sunt un adevar.
3. Teoria pragmatica care sustine ca convingerile sunt adevarate cand intrebuintarea lor permite sa ne indeplinim obiectivele noastre in lume si sa obtinem ceea ce dorim. Pragmatismul incearca sa legitimeze interesul pentru utilitatea adevarului venind cu solutii ce vor sa puna de acord spiritul uman cu dificultatile experientei cotidiene. Pragmatistii au aratat ca in adaptarea sa la mediul natural si social, omul se afla in fata unor situatii problematice – cum ar fi deruta, nesiguranta, confuzie, cautari care solicita judecata din partea omului. Viata este astfel vazuta de catre pragmatisti ca o continua transformare a situatiilor problematice in situatii neproblematice, adica o modalitate de rezolvare a problemelor.

În urma experiențelor mele personale și a reflecțiilor asupra teoriei adevărului, am ajuns la concluzia că utilitatea adevărului nu este întotdeauna o chestiune de simplă concordanță cu realitatea, ci mai degrabă de modul în care acesta ne influențează sănătatea mentală și deciziile zilnice. În practica vieții de zi cu zi, am observat că a găsi un echilibru între teoria corespondentei și cea pragmatică poate oferi rezultate benefice asupra modului în care navigăm prin complexitatea experiențelor umane. Deși teoria coerentei ne încurajează să căutăm armonia și consistența între diferitele noastre credințe, utilitatea adevărului se manifestă cel mai clar atunci când reușim să transformăm situațiile problematice în soluții practice și tangibile. Prin urmare, adevărul nu este doar o entitate teoretică, ci un instrument vital care ne ghidează acțiunile și alegerile într-o lume în continuă schimbare.