Fara a avea pretentia ca voi reusi sa acopar toate subiectele despre pescuitul acestei enigmatice specii de peste, voi incerca de-a lungul mai multor episoade sa abordez cateva aspecte esentiale despre pescuitul crapului si despre modul de viata al acestuia. Vor fi poate si voci care vor contesta, pe alocuri, punctul meu de vedere, dar in pescuit legile hazardului sunt la ele acasa. Iar daca s-ar ajunge sa punem la punct o „tehnologie” perfecta de pescuit, atunci s-a dus tot farmecul acestui minunat sport. Dar sa trecem la subiect.
Crapul este o specie de peste pe cat de raspandita pe atat de enigmatica si ravnita de pescari. Cum majoritatea speciilor de pesti au si un corespondent din fauna terestra, crapul este asociat de multe ori cu porcul; si ca sa fim mai aproape de adevar, sa-l asociem cu porcul mistret. Fara a vedea ceva rau in asta, trebuie sa recunoastem ca atributul de porc al baltilor este datorat asemanarii izbitoare: corp indesat, masiv si greoi, botul orientat in jos (gura protactila, asemanatoare unui sorb). Se spune ca un crap practic rama prin namol filtrand cantitati mari de hrana. Crapii traiesc in grupuri ierarhizate, sunt suspiciosi nu insa si pradalnici. Capacitatea lor de a intelege si a dejuca capcanele face ca acest peste sa fie mai degraba asociat cu vulpea sau sobolanul. Un crap odata prins si scapat (sau, ne place sa credem, eliberat) devine un adevarat expert in evitarea momelilor, pescuitul acestora fiind o proba de adevarata finete. Crapul este un peste de o inteligenta aparte, dublata de instincte puternice. Singurul sau defect, speculat de pescarii abili, este nevoia acuta de hrana. Desi am citit in mai multe lucrari, personal am trait experienta capturarii unui crap oglinda de doua ori in aceeasi zi, la interval de 1 h; l-am recunoscut pentru ca-i facusem un semn discret pestelui pe inotatoarea dorsala. Ceea ce este interesant, crapul a fost prins la aceeasi lanseta intr-un loc situat la maxim 2-3 m de locul primei agatari.
Ca sa ne putem da seama daca intr-o zona a baltii sunt sau nu crapi, trebuie sa pornim de la observatia ca, in general, crapii fac deseori sarituri mai mult sau mai putin zgomotoase. Uneori se rasucesc energic la „oglinda” apei, alteori fac sarituri spectaculoase, precum delfinii. Insa, ce se intampla cu crapii mari ? Acestia, de cele mai multe ori, evita aglomeratia fiind iritati de prezenta „nepotilor” in zona lor de hranire. Daca nadim o suprafata mai mare, atunci crapii cei mari vor fi prezenti in special in zonele limitrofe. Iar cand linistea se asterne, atunci se reped sa adune in graba urmele de hrana ramase in namol. Personal am observat ca atunci cand pestii mici si medii nu mai trageau iar pescarii incepeau sa se plimbe pe langa lansete, atunci apareau si „mistretii cu colti de argint”. Cel mai bine este ca nadirea sa nu se faca in exces, daca vrem sa prindem numai exemplare foarte mari. O concluzie personala: sa tinem o linie cu nada putina in afara zonei de nadire intense sau pe un culoar de trecere dintre aceste zone.
O trasatura foarte interesanta este ca, in general, crapul este fricos dar curios in acelasi timp. Chiar daca speriem un crap in timpul lansarii, el fuge pe moment dar revine in scurt timp in locul cu pricina pentru cercetari. Odata am avut o experienta interesanta: am lansat la distanta un arc cat pumnul de incarcat cu mamaliga. Cand a atins apa, aceasta a facut valuri, moment in care un crap, la nici un metru distanta, a sarit in sus speriat. N-au trecut nici doua minute pana cand bambina mi-a pocnit varga la trasatura unui crap de 10 kg. Nu zic ca a fost acelasi crap.
Crapul este un peste care traieste pe fundul apei, scormonind si brazdand tot fundul albiei, complacandu-se de regula sa stea in ape mai mult tulburi. Un sfat la adresa crapistilor este sa nu neglijeze acest din urma aspect. Este omnivor iar preferintele sale alimentare difera de la un sezon la altul. El mananca uneori mancaruri la care nici cu gandul n-am gandi. Mananca pesti morti, gunoaie aflate in descompunere, gainati de pasare. Unii pescari folosesc cu succes gainat de gaina in prepararea nadei pentru crap. Malul (namolul) este intotdeauna cautat de crap. Acesta contine un soi de bacterii care ajuta digestia crapului. Pe timpul zilelor de caldura torida el pleaca din zonele cu mult mal – in care se degaja metan – spre acele zone cu apa oxigenata. Primavara, cand adopta meniul de carnivor, crapul infuleca si expulzeaza cu mare repeziciune ramele de mal, plevusca, mormolocii … pe care-i ameteste si apoi ii mananca cu mare pofta. Nici racusorii si scoicile nu scapa uneori de foamea crapului, in masura in care acestea din urma nu se baricadeaza la timp. Deseori, puii de crap cad victima propriilor parinti. De aici si succesul unor momeli cu ingrediente de origine animala (bulete cu arome de carne, de peste, biscuiti pentru caini). Crapii sunt de asemenea ierbivori. In anotimpurile calduroase, cand vegetatia subacvatica se gaseste din abundenta, interesul crapului pentru hrana animala scade, consumand preponderent hrana de origine vegetala. Crapul mananca bine atat in anotimpurile calde dar mai ales in prima parte a toamnei, cand acesta se pregateste sa intre in iarna cu o rezerva cat mai importanta de energie. Caderea primei brume anunta ca am intrat deja in plin sezon de pescuit la crap. In aceasta perioada se prind cele mai mari capturi de crap. Aceasta regula este valabila in special pentru crapii romanesti, oglinda si mai putin pentru cteno.
Crapul este prin excelenta un gurmand putand consuma la o singura „masa”, in medie, hrana intr-o cantitate echivalenta cu pana la 1/5 din greutatea sa. Daca este privat de hrana sau vremea este capricioasa, crapul poate sta nemancat chiar si o saptamana. Daca are hrana din abundenta el mananca pana „crapa” dupa care urmeaza digestia. In general digestia crapului este rapida, fiind insa dependenta si de temperatura apei si natura alimentelor. In general hrana nepreparata, cum ar fi porumbul, se digera mai greu, lucru nedorit atat de peste cat si de pescarul care someaza mai mult. Buletele, graul fiert si alte preparate obtinute prin coacere sau prin fierbere sunt digerate mai usor iar pestele mananca mai des. Raportul dintre timpul de digerare a hranei nepreparate fata de cele preparate este de 3:1, raport reflectat si in timpul de asteptare al pescarului care realizeaza nadirea. Sa retinem ca sistemul digestiv al crapului se rezuma la un intestin, deci nu are stomac. De aici rezulta ca randamentul prelucrarii alimentelor in sistemul digestiv al crapului nu este prea ridicat, de unde si nevoia permanenta a crapului de a consuma cantitati mari de hrana.
Exemplarele foarte mari de crap parcurg zilnic uneori kilometri in cautare de hrana.
Revenind la faza de cautare si analiza a locurilor de pescuit la crap, trebuie sa subliniem ca atunci cand crapii executa sarituri este semn ca apa este oxigenata, hrana este pe placul lor iar acestia se manifesta ca atare. Este un semn mai mult decat promitator ca vom face o partida de pescuit reusita dar asta nu inseamna ca, obligatoriu, el va manca si din momeala noastra. Aici intervine si abilitatea noastra de pescari. Trebuie sa retinem ca, aproape ca o regula, daca nadim intens un loc sansa capturarii unui exemplar mare este minima la inceput, primii veniti fiind crapii tineri, inconstienti, sau crapii salbatici – care nu cunosc experienta capcanelor. Cum pleaca acestia apar si batranii. Un lucru demn de retinut este ca o lupta prelungita cu un crap mare poate determina fuga bancului de crapi din zona. Printr-un sistem specific de comunicare, se pare ca acestia sunt avertizati de victima. Partea buna este ca, desi fricosi, crapii revin uneori destul de repede in zona de hranire. Este de remarcat faptul ca, in general, crapii raspund foarte bine la momelile cu care sunt invatati. Daca acestia au mancat numai porumb, cu siguranta ca vor prefera cele 3 boabe de porumb conservat prinse intr-un ac, in locul mult mai pretentioaselor bulete agatate cu grija in firul de par. Asadar, analizati cu atentie momelile celorlalti pescari care au prins crapi inaintea voastra. Desi nu este esentiala culoarea momelii, totusi culorile luminoase sunt preferate.
Mamaliga pentru momeala (patratica)
Mamaliga pentru patratica, folosita ca momeala in carlig, este mai greu de realizat. Aceasta nu trebuie sa fie prea dura insa trebuie sa fie suficient de rezistenta pentru a ramane in carlig in timpul lanseului si, dupa aceea, timp de mai multe ore, in apa. O mamaliga incorect realizata nu rezista in apa decat circa 20-30 min., ceea ce este total insuficient, mai ales la pescuitul crapului. O mamaliga de calitate este usor plastica dar suficient de dura pentru a se pastra in carlig timp de cel putin 2-3 ore. Retetele de preparare a mamaligii pentru patratica sunt destul de numeroase si care mai de care se poate lauda cu un artificiu care asigura produsului sau un succes teribil. Stiti cum sunt pescarii !
Porumb – momeala ideala pentru crap
Porumbul folosit ca momeala se poate folosi ca atare, uscat sau inmuiat in apa cu 48 de ore inainte de partida de pescuit. Trebuie remarcat ca acest tip de momeala nu da rezultate bune decat in cazul crapilor mari, care detin o dentitie solida – dinti faringieni, asezati in 3 serii, cate 5 pe fiecare parte. In cazul exemplarelor mai mici de crap, porumbul uscat nu este recomandat, preferandu-se mamaliga, porumbul crud (de lapte) sau porumbul fiert/conservat. Conservele de porumb special pentru pescuit sunt insa relativ scumpe. Acestea pot avea arome de anason (cu cele mai bune rezultate), de miere, de scoica, de vanilie, de ciocolata etc. La nevoie se pot folosi conservele de porumb comestibile. Acestea contin diverse arome, conservant … si par a suplini cu succes conservele speciale pentru pescuit.
Iata in continuare si cateva retete verificate, cu ajutorul carora ne putem constitui singuri rezervele necesare de porumb pentru pescuit:
1. Porumb de lapte – acesta se poate procura incepand cu sfarsitul lunii iulie, pana la inceputul lunii septembrie. In aceasta perioada putem folosi porumb proaspat cu rezultatele cele mai bune. Dupa caz, boabele se pot lasa 24-48 de ore in apa cu diverse arome (anason, miere, vanilie) dupa care se pot folosi direct;
2. Porumb congelat – este cea mai la indemana metoda de conservare a porumbului de la un an la altul. In acest caz se curata porumbul proaspat, crud, fara sa spargem boaba, dupa care acesta se pune in mai multe pungi mai mici (portii care ajung pentru o partida de pescuit) si se congeleaza. Pe tot parcursul anului boabele se pot folosi cu rezultate deosebit de bune. Observatie: boabele decongelate nu mai pot fi recongelate a doua oara pentru ca se strica; deci, vom avea grija sa luam la noi doar cantitatea de porumb de care avem nevoie intr-o partida de pescuit, cu toleranta de rigoare.
3. Porumb conservat – se curata porumbul crud (de lapte) fara sa-i spargem boaba si se pune in borcane de 200-250 g, dupa care punem apa pana acoperim porumbul complet. In functie de preferinte se adauga si arome: miere, vanilie, boabe de anason (20-30 boabe) etc. Dupa aceea se capsuleaza borcanele cu capace. Cel mai bine este sa folosim borcanele cu capace pe filet. Borcanele se pun intr-un vas cu apa (un fel de cratita mai mare, joasa) si punem apa pana le acoperim in proportie de 75-80 % ; apoi le punem sa fiarba la foc moderat. In timpul fierberii vom acoperi borcanele cu o carpa umeda pentru a le mentine in aburi fierbinti. Procesul de fierbere dureaza cam 60-90 min (valorile mici pentru porumb foarte crud).
4. Porumb fiert si conservat – daca am pierdut ocazia sa ne facem conserve cand inca se gasea porumbul crud nu ne ramane decat sa fierbem porumbul uscat intr-o oala sub presiune timp de cca. 40 -60 min. la foc normal, dupa care folosim tehnologia descrisa la punctul 3.
Utilizand metodele descrise mai sus vom fi siguri ca pe tot timpul anului vom avea propriile noastre rezerve de porumb pentru nada sau momeala, la costuri rezonabile. Retetele sunt verificate, cu precizarea ca timpii de fierbere la pct. 4) pot fi usor diferiti in functie si de soiul de porumb disponibil, de gradul sau de uscare.
Stiai că...
Atunci cand rosiile au fost aduse pentru prima oara in Europa,erau privite cu suspiciune si banuite a avea proprietati afrodisiace ? Nutritionistii stiu astazi ca aceste " mere ale iubirii" asa cum erau denumite, sunt benefice pentru inima dar nu in sensul romantic.
Pe fiecare pagina a site-ului vei găsi o noua curiozitate incredibila. Educa-te cu Util21.ro!
