Acest sfant se tragea din Ravena, fiind fiu de parinti de neam ales si binecredinciosi. Din pricina curatiei vietii lui, a nevointei si grijii fata de cugetul sau, trecand dupa lege prin toate sfintitele trepte, prin dumnezeiasca alegere, a fost facut intaistatator al mitropoliei Cataniei, care se afla in insula Siciliei. Leon, potrivit cu nulele lui, ca un leu plin de indraznire si stralucind ca un luminator, a luminat pe toti, avand grija de suflete, ajutorand vaduvele si ingrijindu-se de toti. A ridicat o biserica mare, in cinstea bunei biruitoare mucenite Lucia si a ars pe Iliodor cel ce facea cu farmecele semne si minuni. Acest Iliodor, facandu-se cunoscut in mijlocul poporului ca facator de minuni si de naluciri, a cutezat sa savarseasca si asupra Bisericii lui Dumnezeu, mestesugirile lui cele rele. Atunci fericitul, prinzandu-l cu nevointa in mainile lui si legandu-l cu sfantul epitrahil, a poruncit sa fie aprins in mijlocul cetatii foc mare, si marturisind toate farmecele lui, a intrat cu el, tinandu-l legat de grumaz, in mijlocul focului; si n-a iesit sfantul din foc pana nu a facut pe acel ticalos cenusa si spuza. Faptul acesta a facut pe toti sa se mire, nu numai pentru ca sfantul a ramas nevatamat, ci si pentru ca focul nu s-a atins nici de vesmintele sale. Deci, mergand vestea pretutindeni in lume de aceasta minune si ajungand si la urechile imparatilor Leon si Constantin, acestia au trimis de a adus pe sfant, si i-au cerut sa se roage pentru dansii. Acest cuvios parinte a fost mare intru minuni, nu numai in timpul vietii, ci si dupa savarsirea din viata.
Tot in aceasta zi, are loc si:
pomenirea sfantului mucenic Sadoc episcopul si a sfintilor ce s-au savarsit impreuna cu dansul, o suta douazeci si opt la numar.;
Acest fericit, intrand de mic in viata monahala si stingandu-si cu totul saltarile patimilor cu multa infranare si cu neincetate rugaciuni si ajungand mai presus de patimi, s-a aratat vas vrednic al Sfantului Duh, ramanand pana la sfarsitul vietii sale in feciorie si sufleteste si trupeste. El nu a ingaduit niciodata sa vina inaintea lui vreo femeie; ci aflandu-se in munti si locuind in pustietati isi uda sufletul cu roua lacrimilor. Pentru aceasta a luat si darul tamaduirilor; caci si demonii din oameni a alungat, si toate celelalte boli a tamaduit. Astfel vietuind si ajungand la batraneti bune, si-a savarsit viata, mutandu-se catre Domnul.
Tot in aceasta zi, are loc si:
pomenirea celui intre sfinti parintelui nostru Eustatiu, patriarhul Antiohiei celei mari;
pomenirea celui dintre sfinti parintelui nostru Gheorghe, episcopul Amastridiei;
pomenirea celui intre sfinti parintele nostru Ioan Scolasticul, patriarhul Constantinopolului, care in pace s-a savarsit;
pomenirea sfantului Zaharia, patriarhul Ierusalimului, care in pace s-a savarsit;
Pe cand scaunul Constantinopolului era carmuit de preasfintitul Toma, multime de sfinte moaste s-au aflat zacand in pamant. Indata au fost ridicate, cu cinste, de arhiereu si facandu-se acolo adunare de mult popor, multi s-au tamaduit de boli fara de leac. Iar dupa cativa ani, prin dumnezeiasca aratare, s-a descoperit unui oarecare Nicolae, care era cleric si scriitor bun, ca unele dintr-acele moaste erau ale lui Andronic si ale Iuniei, de care pomeneste dumnezeiescul apostol Pavel in Epistola catre Romani.
Tot in aceasta zi, are loc si:
pomenirea preacuviosului parintelui nostru si marturisitorului Atanasie, cel din manastirea sfintilor Petru si Pavel.
pomenirea sfintei Antusa si a celor doisprezece slujitori ai ei, care de sabie s-au savarsit.
pomenirea sfantului mucenic Sinetos.
pomenirea preacuviosilor parintilor nostri Talasie si Limneu.
pomenirea sfantului Telesfor, episcopul Romei, care in pace s-a savarsit.
Sfantul Policarp, Episcopul Smirnei, "roditor in toate cele bune" (Col. 1:10), s-a nascut in sec. I si a trait in Smirna - Asia Mica. A ramas orfan la o varsta frageda si a fost crescut de credincioasa vaduva Calista, sfatuita de un inger. Dupa moartea mamei sale adoptive, Policarp a renuntat la toate bunurile sale si a inceput o viata casta, ingrijind bolnavii si infirmii. El se simtea sufleteste foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (praznuit in 6 februarie), care l-a facut mai intai diacon, incredintandu-i propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu in biserica, apoi hirotonindu-l in sfanta preotie.
Sf. Apostol Ioan Teologul mai traia in acea vreme si, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori impreuna in calatoriile lor apostolice. Cu putin inainte de a muri, Sf. Bucolus si-a exprimat dorinta ca Policarp sa fie urmatorul episcop al Smirnei. Cand Sf. Policarp a fost sfintit episcop, i s-a aratat Domnul Iisus Hristos.
Sf. Policarp si-a condus turma cu ravna apostolica si a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei, Teoforul "Purtatorul de Dumnezeu" (praznuit in 20 decembrie) ii poarta multa dragoste si mult respect sfantului Policarp. In timp ce se indrepta spre Roma unde il astepta executia, Sf. Ignatie i-a scris Sfantului Policarp urmatoarele: "Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L gasi pe Dumnezeu, asa cum pilotii au nevoie de vant si marinarii in furtuna cauta un port." Intre anii 161-180 imparatul Romei Marcus Aurelius a inceput o crunta persecutie impotriva crestinilor iar paganii au cerut judecatorului sa fie cautat Sf. Policarp, "tatal tuturor crestinilor" si "ademenitorul intregii Asii". In acest timp, la rugamintile credinciosilor sai, sfantul s-a retras intr-un sat mic nu departe de Smirna. Cand soldatii au venit sa-l ia, el i-a intampinat si i-a poftit la masa, dupa care le-a cerut ragaz pentru rugaciune ca sa se pregateasca pentru martiriu. Suferintele si moartea sa sunt prezentate in "Epistola Crestinilor Bisericii din Smirna catre celelalte Biserici", una dintre cele mai vechi marturii ale literaturii crestine.
La judecata, Sf. Policarp si-a marturisit cu hotarare credinta in Hristos si a fost condamnat de a fi ars de viu. Calaii ar fi vrut sa-l fixeze in cuie de un stalp dar sfantul a spus ca Domnul ii va da putere sa indure flacarile, asa ca il pot lega doar cu niste sfori. Flacarile l-au inconjurat dar nu l-au atins, ridicandu-se deasupra capului sau in forma de bolta. Vazand ca flacarile nu-si fac efectul, paganii l-au injunghiat cu un pumnal iar sangele i-a curs atat de mult din rana incat a stins flacarile. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. Crestinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai ramas din corpul sfantului, sarbatorind in fiecare an ziua martiriului sau. Sfantul Irineu din Lyon (praznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a pastrat o relatare despre sfant, pe care o citeaza si Eusebiu in a sa ISTORIE ECLESIASTICA (V, 20): "Am fost foarte tanar cand te-am vazut la Policarp, in Asia Mica", ii scria Sf. Irineu prietenului sau Florinus, "dar tot imi amintesc locul unde Binecuvantatul Policarp a sezut si a vorbit, cum a pasit, cum a gandit in viata, cum era infatisarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan si cum povestea el insusi ceea ce auzea de la alti marturisitori ai Domnului despre viata, invataturile si minunile Sale. "Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atentie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci in adancul inimii mele. De aceea, pot marturisi in fata lui Dumnezeu, ca daca acest sfant si binecuvantat parinte ar auzi ceva asemanator cu erezia ta, s-ar opri imediat si si-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrata: "Bunule Dumnezeu, cum m-ai lasat sa traiesc aceste vremuri!" In timpul vietii, sfantul episcop a scris mai multe epistole catre obstea sa si catre alti oameni, dintre care singura care a supravietuit pana azi este Epistola catre Filipeni, care, dupa marturia Sf. Ieronim, a fost citita in bisericile din Asia Mica la sfintele slujbe. Aceasta epistola a fost scrisa de sfant ca raspuns la dorinta Filipenilor de a primi niste scrisori despre martirul Ignatie (praznuit in 20 dec) care erau in posesia Sf. Policarp. Compozitorul H.I.F. Bibier (1644-1704) a scris o sonata pentru opt trompete in cinstea sfantului martir, numita "Scti Polycarpi".
Cinstitul cap si de ingeri mult pretuit al Inaintemergatorului s-a aflat, intaia oara dupa bunavoirea si aratarea sfantului Ioan Inaintemergatorul, de doi monahi oarecare, in casa lui Irod, mergand acestia la Ierusalim, spre a se inchina la purtatorul de viata mormant al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la acesti monahi luandu-l un oarecare olar, l-a dus in cetatea emesenilor si cunoscand olarul cum ca prin mijlocirea sfantului cap avea buna norocire, il cinstea in chip de negrait. Cand a fost sa moara, l-a lasat surorii sale, zicandu-i sa nu-l miste de la locul sau, nici sa-l descopere, ci numai sa-l cinsteasca. Iar dupa moartea acelei femei, sfantul cap al Botezatorului a ajuns de la unii la altii si mai pe urma a ajuns la un oarecare Eustatiu monah si preot, care era de aceeasi credinta cu eresul arienilor. Acesta fiind alungat de catre dreptcredinciosii din pestera unde locuia, caci precupetea tamaduirile care se faceau de sfantul cap si le arata ca facute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a ramas in pestera si a fost ascuns acolo, pana in vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea imparatiei lui Valentin cel tanar si a lui Uraniu episcopul Emesiei. Atunci multi avand descoperiri, cinstitul cap a fost gasit a doua oara, intr-o oala de lut, care servea pentru apa si a fost adus si pus in biserica de episcopul Uraniu, facand nenumarate tamaduiri si minuni.
In sambata de dinaintea lasatului sec de carne (dinainte de Duminica infricosatei Judecati), se face praznuire de minunea graului fiert, facuta de sfantul mare mucenic Teodor in zilele rau-credinciosului imparat Iulian Apostatul.
In aceasta azi praznuim minunea graului fiert facuta de Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron (praznuit la 17 februarie). La 50 de ani dupa moartea Sfantului Teodor, imparatul Iulian Apostatul (361-363), dorind sa comita o blasfemie cu crestinii, i-a dat ordin guvernatorului orasului Constantinopol sa stropeasca toate proviziile din pietele de alimente cu sangele jertfit idolilor, in prima saptamana a Postului Mare. Sf. Teodor, aparandu-i in vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia sa-i anunte pe crestini sa nu cumpere nimeni nimic din piata, ci mai degraba sa manance grau fiert cu miere (coliva).
In memoria acestei intamplari, biserica ortodoxa sarbatoreste anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron si aceasta minune, in prima sambata a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfanta Liturghie a Darurilor Inainte Sfintite, dupa rugaciunea din amvon, se canta Canonul Sfantului Mare Mucenic Teodor, compus de Sfantul Ioan al Damascului.
Dupa aceasta, se sfinteste coliva si se imparte credinciosilor. Aceasta sarbatoare a Sf. Mare Mucenic Teodor in prima sambata a Postului Mare, a fost stabilita de Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).
Acesta a propovaduit cu putere inchinarea la sfintele si cinstitele icoane si prin mijlocirea sa puterea imparateasca si carmuirea Romei s-a intors din nou la cinstitele predanii ale sfintilor apostoli si ale Sinoadelor Ecumenice. Traind el cu evlavie si fiind cinstit de imparati, a zidit o manastire de cea parte a stramtorii de la Constantinopol si strangand multime de monahi si pe saraci miluind, si biserica bine chivernisind timp de douazeci si doi de ani si doua luni, in pace s-a savarsit si a fost ingropat la manastirea pe care o zidise. El era in toate asemenea la firea trupului cu sfantul Grigorie, de Dumnezeu cuvantatorul, afara de caruntete si de ochiul cel beteag, de vreme ce acesta nu era nicidecum carunt.
Tot in aceasta zi, are loc si:
Alexandru, care de sabie s-a savarsit;
pomenirea sfantului sfintitului mucenic Ipatie, igumenul de la Manastirea lui Rufie;
Antonie, care prin foc s-a savarsit;
Teodor cel nebun pentru Hristos, care in pace s-a savarsit;
mucenic Marcel, episcopul Apamiei Ciprului, care de sabie s-a savarsit.
Acesta se tragea din cetatea Tesalonic si era fiu de parinti alesi si bogati. Deci pornind din patria lui, s-a dus in Egipt si mergand acolo intr-un schit, a imbracat cinul monahal, iar dupa cinci ani, s-a dus la Ierusalim, luminand pe multi cu cuvantul sau. Pentru aceasta a fost hirotonit preot de Pravliu patriarhul Ierusalimului, dupa care, mai tarziu, a fost hirotonit episcop al Gazei de Ioan episcopul Cezareii Palestinei impreuna cu alti episcopi. Acolo a intarit pe credinciosi, si a intors pe multi la dumnezeiasca cunostinta. Vazand el ca crestinii, eparhiotii sai, erau nedreptatiti de catre stapanitorii Gazei, care erau inchinatori la idoli si eretici, s-a dus la Constantinopol si afland pe sfantul Ioan Gura de Aur, care era atunci patriarh, si spunandu-i nevoia care l-a adus acolo, a fost dat de acesta in seama lui Amantiu Cubicularul. Si acesta spunand cele ce a aflat de la el imparatesei, aceasta l-a primit cu bucurie si a spus si imparatului de venirea preacuviosului si de proorocirea ce a facut sfantul pentru pruncul lor ce avea sa se nasca. Iar imparatul, mirandu-se de aceasta, a multunit dupa cum se cuvine lui Dumnezeu. Dupa aceea imparateasa a nascut pe Teodosie cel Tanar. Si chemand pe sfantul Porfiriu, acesta a binecuvantat pruncul si imparateasa a fagaduit sa faca tot lucrul dupa voia lui. Pentru care a rugat pe imparat, iar imparatul inca a fagaduit si el. Iar daca a citit cate cerea preacuviosul, s-a mahnit zicand: nu este cu putinta sa fie izgoniti slujitorii idolilor si ereticii, din pricina multului folos si ajutor pe care il aduc. Atunci, imparateasa a zis catre imparat: adevarat, greu lucru este cererea aceasta, imparate, dar si mai grea este respingerea ei. Dupa aceea a fost induplecat si imparatul sa implineasca cele cerute. Si a trimis carti, poruncind sa fie goniti din Gaza ereticii si slujitorii la idoli. Iar fericitul Porfiriu a luat de la imparateasa doua sute de monede de aur ca sa zideasca biserica si doua sute monede simple de cheltuiala, si sosind in eparhia lui, a sfaramat toate celelalte altare idolesti si a gonit pe ereticii. Iar altarul lui Marnis arzandu-l, a facut acolo biserica, dupa forma ce i-a hotarat imparateasa Eudoxia. Luminand dupa aceea inainte si vietuind cu cinste in aceeasi eparhie si facand multe minuni, dupa douazeci si patru de ani, unsprezece luni si opt zile, s-a mutat catre Domnul.
Tot in aceasta zi, are loc si:
pomenirea sfintei mucenite Fotini samarineanca, cu care a vorbit Domnul Hristos la fantana, si cei impreuna cu dansa;
Anatoli, a doua sora a sfintei Fotini, care de sabie s-a savarsit;
pomenirea sfintei Foto, a treia sora a sfintei Fotini, care de sabie s-a savarsit;
Fotida, a patra sora a ei, care fiind legata de doi copaci si despicandu-se, s-a savarsit;
pomenirea sfintei Paraschevi, a cincea sora a ei, care de sabie s-a savarsit;
Chiriachi, a sasea sora a ei, care de sabie s-a savarsit;
pomenirea sfantului mucenic Iosi, fiul sfintei Fotini, care de sabie s-a savarsit;
Fotin, celalalt fiu al sfintei Fotini, care de sabie s-a savarsit;
pomenirea sfintilor mucenici Sebastian, ducele, si Hristodul, care de sabie s-a desavarsit
mucenic Victor, care de sabie s-a savarsit;
noul mucenic Ioan Calfa, care a marturisit in Constantinopol, la anul 1575, si care de sabie s-a savarsit;
Acest sfant a intrat de tanar in viata monahiceasca si deprinzandu-se cu tot felul de nevointe, s-a curatit pe sine in chip desavarsit. Iar mai pe urma, mustrand vitejeste si dispretuind pe cei ce defaimau paganeste randuiala intruparii Mantuitorului nostru si nu se inchinau icoanei intruparii lui Hristos, a incredintat adevarul dreptei credinte, nu numai prin cuvinte, ci chiar prin patimirile sale. Pentru aceasta s-a aratat mare marturisitor; si facand multe minuni, s-a mutat catre Domnul.
Tot in aceasta zi, are loc si:
mucenic Ghelasie, caruia poruncindu-i-se de ighemon sa batjocoreasca Botezul, s-a botezat cu adevarat si de sabie s-a savarsit;
Acest cuvios a trait pe vremea imparatiei lui Leon Isaurul, luptatorul impotriva sfintelor icoane. Lasand el lumea si cele din lume, s-a facut monah. Si a petrecut mai intai in nevointa, iar mai tarziu vazand in primejdie cinstirea sfintelor icoane, a stat cu hotarare impotriva sfaramatorilor de icoane. Pentru aceea a fost prins si foarte chinuit, fiindca nu s-a induplecat cu firea, ci a propovaduit adevarul pana la moarte, avand ajutator si pe dumnezeiescul Procopiu. Drept aceea a fost chinuit rau si apoi bagat in temnita. Dupa moartea tiranului insa a iesit din temnita si iarasi cu aceeasi petrecere si nevointa s-a ostenit indemnand spre dreapta credinta in multe vremi. Apoi bucurandu-se si multumind, se muta catre Dumnezeu, pe Care din pruncie L-a dorit.
mucenici cei sase din Egipt, care de sabie s-au savarsit;
pomenirea sfintilor apostoli: Nimfas si Evvul, care in pace s-au savarsit;
Varsos, episcopul Damascului, care in pace s-a savarsit;
pomenirea sfantului mucenic Avrichiu, care de sabie s-a savarsit;
sfintei noii mucenite Chirana preainteleapta, din Tasalonic, care in chinuri s-a savarsit, la anul 1751;
Casian Romanul si Gherman.
Sfintii Ioan Casian Romanul si Gherman din Dobrogea sunt praznuiti in fapt pe 29 februarie, dar cum aceasta data apare doar in anii bisecti, ei sunt mentionati in calendare pe 28 februarie in anii de rand.
Sfantul Policarp, Episcopul Smirnei, "roditor in toate cele bune" (Col. 1:10), s-a nascut in sec. I si a trait in Smirna - Asia Mica. A ramas orfan la o varsta frageda si a fost crescut de credincioasa vaduva Calista, sfatuita de un inger. Dupa moartea mamei sale adoptive, Policarp a renuntat la toate bunurile sale si a inceput o viata casta, ingrijind bolnavii si infirmii. El se simtea sufleteste foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (praznuit in 6 februarie), care l-a facut mai intai diacon, incredintandu-i propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu in biserica, apoi hirotonindu-l in sfanta preotie.
Sf. Apostol Ioan Teologul mai traia in acea vreme si, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori impreuna in calatoriile lor apostolice. Cu putin inainte de a muri, Sf. Bucolus si-a exprimat dorinta ca Policarp sa fie urmatorul episcop al Smirnei. Cand Sf. Policarp a fost sfintit episcop, i s-a aratat Domnul Iisus Hristos.
Sf. Policarp si-a condus turma cu ravna apostolica si a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei, Teoforul "Purtatorul de Dumnezeu" (praznuit in 20 decembrie) ii poarta multa dragoste si mult respect sfantului Policarp. In timp ce se indrepta spre Roma unde il astepta executia, Sf. Ignatie i-a scris Sfantului Policarp urmatoarele: "Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L gasi pe Dumnezeu, asa cum pilotii au nevoie de vant si marinarii in furtuna cauta un port." Intre anii 161-180 imparatul Romei Marcus Aurelius a inceput o crunta persecutie impotriva crestinilor iar paganii au cerut judecatorului sa fie cautat Sf. Policarp, "tatal tuturor crestinilor" si "ademenitorul intregii Asii". In acest timp, la rugamintile credinciosilor sai, sfantul s-a retras intr-un sat mic nu departe de Smirna. Cand soldatii au venit sa-l ia, el i-a intampinat si i-a poftit la masa, dupa care le-a cerut ragaz pentru rugaciune ca sa se pregateasca pentru martiriu. Suferintele si moartea sa sunt prezentate in "Epistola Crestinilor Bisericii din Smirna catre celelalte Biserici", una dintre cele mai vechi marturii ale literaturii crestine.
La judecata, Sf. Policarp si-a marturisit cu hotarare credinta in Hristos si a fost condamnat de a fi ars de viu. Calaii ar fi vrut sa-l fixeze in cuie de un stalp dar sfantul a spus ca Domnul ii va da putere sa indure flacarile, asa ca il pot lega doar cu niste sfori. Flacarile l-au inconjurat dar nu l-au atins, ridicandu-se deasupra capului sau in forma de bolta. Vazand ca flacarile nu-si fac efectul, paganii l-au injunghiat cu un pumnal iar sangele i-a curs atat de mult din rana incat a stins flacarile. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. Crestinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai ramas din corpul sfantului, sarbatorind in fiecare an ziua martiriului sau. Sfantul Irineu din Lyon (praznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a pastrat o relatare despre sfant, pe care o citeaza si Eusebiu in a sa ISTORIE ECLESIASTICA (V, 20): "Am fost foarte tanar cand te-am vazut la Policarp, in Asia Mica", ii scria Sf. Irineu prietenului sau Florinus, "dar tot imi amintesc locul unde Binecuvantatul Policarp a sezut si a vorbit, cum a pasit, cum a gandit in viata, cum era infatisarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan si cum povestea el insusi ceea ce auzea de la alti marturisitori ai Domnului despre viata, invataturile si minunile Sale. "Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atentie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci in adancul inimii mele. De aceea, pot marturisi in fata lui Dumnezeu, ca daca acest sfant si binecuvantat parinte ar auzi ceva asemanator cu erezia ta, s-ar opri imediat si si-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrata: "Bunule Dumnezeu, cum m-ai lasat sa traiesc aceste vremuri!" In timpul vietii, sfantul episcop a scris mai multe epistole catre obstea sa si catre alti oameni, dintre care singura care a supravietuit pana azi este Epistola catre Filipeni, care, dupa marturia Sf. Ieronim, a fost citita in bisericile din Asia Mica la sfintele slujbe. Aceasta epistola a fost scrisa de sfant ca raspuns la dorinta Filipenilor de a primi niste scrisori despre martirul Ignatie (praznuit in 20 dec) care erau in posesia Sf. Policarp. Compozitorul H.I.F. Bibier (1644-1704) a scris o sonata pentru opt trompete in cinstea sfantului martir, numita "Scti Polycarpi".
Cinstitul cap si de ingeri mult pretuit al Inaintemergatorului s-a aflat, intaia oara dupa bunavoirea si aratarea sfantului Ioan Inaintemergatorul, de doi monahi oarecare, in casa lui Irod, mergand acestia la Ierusalim, spre a se inchina la purtatorul de viata mormant al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la acesti monahi luandu-l un oarecare olar, l-a dus in cetatea emesenilor si cunoscand olarul cum ca prin mijlocirea sfantului cap avea buna norocire, il cinstea in chip de negrait. Cand a fost sa moara, l-a lasat surorii sale, zicandu-i sa nu-l miste de la locul sau, nici sa-l descopere, ci numai sa-l cinsteasca. Iar dupa moartea acelei femei, sfantul cap al Botezatorului a ajuns de la unii la altii si mai pe urma a ajuns la un oarecare Eustatiu monah si preot, care era de aceeasi credinta cu eresul arienilor. Acesta fiind alungat de catre dreptcredinciosii din pestera unde locuia, caci precupetea tamaduirile care se faceau de sfantul cap si le arata ca facute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a ramas in pestera si a fost ascuns acolo, pana in vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea imparatiei lui Valentin cel tanar si a lui Uraniu episcopul Emesiei. Atunci multi avand descoperiri, cinstitul cap a fost gasit a doua oara, intr-o oala de lut, care servea pentru apa si a fost adus si pus in biserica de episcopul Uraniu, facand nenumarate tamaduiri si minuni.
Acesta se tragea din cetatea Tesalonic si era fiu de parinti alesi si bogati. Deci pornind din patria lui, s-a dus in Egipt si mergand acolo intr-un schit, a imbracat cinul monahal, iar dupa cinci ani, s-a dus la Ierusalim, luminand pe multi cu cuvantul sau. Pentru aceasta a fost hirotonit preot de Pravliu patriarhul Ierusalimului, dupa care, mai tarziu, a fost hirotonit episcop al Gazei de Ioan episcopul Cezareii Palestinei impreuna cu alti episcopi. Acolo a intarit pe credinciosi, si a intors pe multi la dumnezeiasca cunostinta. Vazand el ca crestinii, eparhiotii sai, erau nedreptatiti de catre stapanitorii Gazei, care erau inchinatori la idoli si eretici, s-a dus la Constantinopol si afland pe sfantul Ioan Gura de Aur, care era atunci patriarh, si spunandu-i nevoia care l-a adus acolo, a fost dat de acesta in seama lui Amantiu Cubicularul. Si acesta spunand cele ce a aflat de la el imparatesei, aceasta l-a primit cu bucurie si a spus si imparatului de venirea preacuviosului si de proorocirea ce a facut sfantul pentru pruncul lor ce avea sa se nasca. Iar imparatul, mirandu-se de aceasta, a multunit dupa cum se cuvine lui Dumnezeu. Dupa aceea imparateasa a nascut pe Teodosie cel Tanar. Si chemand pe sfantul Porfiriu, acesta a binecuvantat pruncul si imparateasa a fagaduit sa faca tot lucrul dupa voia lui. Pentru care a rugat pe imparat, iar imparatul inca a fagaduit si el. Iar daca a citit cate cerea preacuviosul, s-a mahnit zicand: nu este cu putinta sa fie izgoniti slujitorii idolilor si ereticii, din pricina multului folos si ajutor pe care il aduc. Atunci, imparateasa a zis catre imparat: adevarat, greu lucru este cererea aceasta, imparate, dar si mai grea este respingerea ei. Dupa aceea a fost induplecat si imparatul sa implineasca cele cerute. Si a trimis carti, poruncind sa fie goniti din Gaza ereticii si slujitorii la idoli. Iar fericitul Porfiriu a luat de la imparateasa doua sute de monede de aur ca sa zideasca biserica si doua sute monede simple de cheltuiala, si sosind in eparhia lui, a sfaramat toate celelalte altare idolesti si a gonit pe ereticii. Iar altarul lui Marnis arzandu-l, a facut acolo biserica, dupa forma ce i-a hotarat imparateasa Eudoxia. Luminand dupa aceea inainte si vietuind cu cinste in aceeasi eparhie si facand multe minuni, dupa douazeci si patru de ani, unsprezece luni si opt zile, s-a mutat catre Domnul.
Acest sfant a intrat de tanar in viata monahiceasca si deprinzandu-se cu tot felul de nevointe, s-a curatit pe sine in chip desavarsit. Iar mai pe urma, mustrand vitejeste si dispretuind pe cei ce defaimau paganeste randuiala intruparii Mantuitorului nostru si nu se inchinau icoanei intruparii lui Hristos, a incredintat adevarul dreptei credinte, nu numai prin cuvinte, ci chiar prin patimirile sale. Pentru aceasta s-a aratat mare marturisitor; si facand multe minuni, s-a mutat catre Domnul.
